Primăria Ciobanu

Poziţia geografică favorabilă înr apropierea unuia din cele mai mari vaduri de trecere din Dobrogea către Câmpia Română, la care se adaugă resursele naturale abundente oferite de baltă, au favorizat dezvoltarea comunităților umane pe suprafaţa comunei Ciobanu din cele mai vechi timpuri.

Datele cunoscute astăzi sunt total insuficiente și nu reprezintă rodul unor cercetări sistematice, ci al observaţiilor de teren sau descoperirilor fortuite, unele, de cele mai multe ori, puse sub semnul întrebării. În egală măsură, existenţa unor situri istorice importante în vecinătate (aşezarea neolitică de la Hârşova, dezvoltată pe malul Dunării, Cetatea antică de la Hârşova- Carsium ce continuă să fie refăcută în epoca romano-bizanţină şi medievală până la începutul secolului al XIX-lea, la care se adaugă cetatea de la Gârliciu-Cius) au adus în discuţie, fie chiar şi sumar, elemente de civilizaţie descoperite, cu totul întâmplător, pe suprafaţa comunei.

Cele mai vechi urme atestate pe teritoriul comunei datează de la sfârşitul epocii bronzului (1350/1300-1100 a. Chr.) Cercetări mai vechi! şi mai noi? au identificat fragmente ceramice caracteristice culturii Coslogeni. Pornind de la situaţii mai bine cunoscute se poate afirma, cu ceztitudine, că aici există cel puţin două aşezări, necropole, sau arii rituale din această epocă. Deşi nu este atestată încă, se poate presupune continuitatea vieţii şi în cursul mileniului I a. Chr (epoca fierului).

Mult mai bine reprezentată (poate cel mai bine) este epoca romană şi romano-bizantină. Acest lucru se poate considera normal într-o perioadă în care pe toată linia Dunării au fost clădite fortificaţii importante, cele mai apropiate, în cazul nostru, fiind Carsium şi Cius între care au pendulat comunitățile atestate pe teritoriul comunei.

Astfel, o primă dovadă arheologică a epocii în vatra comunei o constituie un denar republican de argint descoperit în condiţii necunoscute”. Toate publicaţiile plasează descoperirea, 
undeva la est de Ciobanu, într-un punct numii Daucea, cel mai probabil forma coruptă a preluării toponimului Măducea. În cazul de faţă, nu aceasta este problema cea mai importantă, ci cum a ajuns o piesă atat de valoroasă aici! Răspunsul poate fi găsit fără dificultate dacă tinem cont de un context istorico-geografic mai larg. Moneda se găseşte în circulaţie pe unul din drumurile comerciale care legau centrele de producţie şi schimb de pe litoralul vest-pontic (Histria sau Tomis), de comunităţile extracarpatice” prin vadurile de trecere a Dunării. Analizând acest fenomen Vasile Pârvan aprecia că drumul care mergea de la Histria la Carsium trecea prin localităţile vecine, -în cazul de față Groapa Ciobanului şi Dulgheru unde se aflau elemente greceşti venite de la Tomis sau poate chiar din sud.

O mărturie a prezenţei romane aici este un cippus (piatră funerară) publicat, încă din anul 1891, de Grigore Tocilescu5 (Fig. 2). Inscripţia a fost descoperită în condiţii neclare. Textul este în limba greacă. Monumentul a fost pus în onoarea lui Flavius Pannonius, a preadistinsului bărbat Aurelius Theodoros, fiul lui Theodoros, binefăcătorul său, din hotărârea sfatului şi a adunării poporului. Se datează la sf. secolului II şi începutul secolului al III-lea. Flavius Pannoninus este un personaj din ordinul cavalerilor. Pentru cinstirea lui s-a cerut aprobarea autorităţii unei cetăţi greceşti, cel mai probabil Tomis. S-a presupus chiar că piatra a putut proveni chiar din metropola tomitană, fiind adusă la Ciobanu mai târziu pentru a fi reutilizată. Cei care susţin acest punct de vedere pornesc de la premisa că urmele romane pe teritoriul comunei sunt destul de slabe. Realitatea este că, în acest caz, avem de-a face cu lacune de cercetare, de această zonă neocupându-se practic nimeni până acum. Coroborarea puţinelor materiale cunoscute de aici cu datele publicate referitoare la Carsium ori Cius dovedesc contrariul. Este adevărat că materialele arheologice cunoscute până acum de la Ciobanu sunt destul de puţine“. În anul 1953, au fost identificate la nord de sat, pe drumul numit „linia scurtă, fragmente de amfore romane, iar la răsărit de sat, în locul numit Măducea, mai multe fragmente de vase romane care dovedesc existenţa unei aşezări romane aici”. Tot atunci s-au recuperat, de la directorul școlii Drăghici Tudoran, mai multe monede romane şi bizantine din timpul împăraţilor Zraian (98-117), Diocletianus (284-305), Constans (337-350), Maxentius (306-312), Justin 1 (518-527) şi loan Tzimiskes (969-976).