Primăria Amara

    Descoperiri arheologice atestă existența așezărilor omenești pe teritoriul ocupat astăzi de orașul Amara, încă din perioada neoliticului târziu (obicte de ceramică specifice culturii Boian - faza Giulești).

    Arealul a fost atestat documentar încă din timpul domnitorului Matei Basarab, care a înzestrat mănăstirea ridicată de el în Slobozia cu numeroase terenuri pe marginea lacului Amara. Documente scrise se păstrează din cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea (acte de schimb de terenuri, hrisoave domnești, hotărnicii, etc.). În 1864 prin secularizarea averilor mănăstirești, aceste terenuri au fost preluate de stat.

    Primele așezări stabile în actualul teritoriu al localității au fost consemnate în anii 1857-1859, când s-au stabilit aici grupuri de mocani veniți din părțile Făgărașului și Muscelului, cărora li s-au adăugat alte grupuri de păstori între anii 1864-1866; aceștia și-au construit bordeie și colibe în preajma lacului, formând un cătun numit atunci Bășica Galbenă sau Movila Galbenă.

    Localitatea a luat ființă între anii 1879-1882 (când a și fost atestată documentar), prin împroprietărirea participanților la Războiul de Independență al României și a tinerilor căsătoriți. Au primit pământ atunci peste 300 de familii provenite din județele Buzău, Prahova și Ialomița.

    La sfârșitul secolului al XIX-lea, Amara era un cătun cu 190 de familii al comunei Slobozia Veche. Din 1903 Amara a avut statut administrativ de comună, în componența sa intrând și satul Motalva. În 1925 Anuarul Socec consemnează comuna Amara în plasa Slobozia a județului Ialomița, cu 2098 de locuitori.

    În 1950, comuna Amara a trecut în administrarea raionului Slobozia din regiunea Ialomița - care după 1952 a intrat în componența regiunii București. În 1968, comuna, având în compunere satele Amara, Amara Nouă și Motalva, a revenit la județul Ialomița, reînființat.

    Între anii 1974-1977 a primit locuitorii satelor desființate Motalva și Amara Nouă în partea estică.

    Din aprilie 2004 stațiunea a devenit oraș, potrivit Legii nr. 83 din 7 aprilie 2004.

Orașul Amara are în componență localitatea Amara (reședința) și satul Amara Nouă.

    Climatul este continental de stepă, cu veri călduroase (temperatura medie 22-23 °C) și diferențe mari de la zi la noapte. Iernile sunt relativ reci, vânturile sunt predominente iarna dinspre nord-est, caracteristic fiind Crivățul. Temperatura medie anuală este de 10,5-11 °C precipitațiile medii însumează 450–500 mm/an.

    Nebulozitatea este redusă în timpul verii, cu o medie de peste 125 zile senine în timpul anului.

    În ce privește flora și fauna, acestea sunt caracteristice stepei. Vegetația este predominant erbacee, predominând graminaceele, leguminoasele și rozaceele, în vreme ce fauna este cea caracteristică celei de câmpie, cu mamifere, păsări și insecte specifice.

Rețeaua hidrografică este formată de pânza freatică ce dă naștere unor izvoare subterane sau de suprafață care alimentează continuu lacul Amara.

Lacul Amara este un lac natural – fost liman fluviatil barat cu aluviuni, situat într-o depresiune (Crivaia) - veche matcă a râului Ialomița - care nu mai are actual legătură cu râul. Se încadrează în partea estică a unității structurale Platforma Moesică.

Lacul are forma literei S, suprafața sa atinge 132 ha, volum acestuia fiind de 2,6 milioane mc, aria acestuia având o lungime de 4,2 km și o lățime între 200 și 800 m. Adâncimea maximă actuală este de 3 m.

Acest sit găzduiește efective importante ale unor specii de păsări protejate, fiind arie de protecție specială avifaunistică. Situl este important pentru populațiile cuibăritoare și în perioada de migrație.

Nămolul sapropelic:

• Este negru (în contact cu aerul devenind cenușiu), unsuros, sărat și are un miros foarte puternic de hidrogen sulfurat. El conține 41% săruri anorganice, 39% substanțe organice și 20% apă.
• Substanțele pe care le conține sunt: sulfat de sodiu, calciu, fier sau magneziu; clorură de sodiu; hiposulfit de sodiu; hidrogen sulfurat; hidrocarbosulfit; carbonat de sodiu sau de calciu; sulf liber; acetat de sodiu; nitrat de amoniu; acid formic, glutamic butiric, propilic, clorofil-rezorcin, pirocatechin si erin.
• Grosimea stratului de nămol este de 30–60 cm.